izvoare de lumină

miercuri, 8 august 2012

Nu vreau...

https://www.facebook.com/catrinarlaura

Nu vreau sa-mi pierd sufletul intre ecouri ratacite. Nu vreau sa pierd apusul, dar continui sa alerg dupa un nenorocit de soare care nu mai rasare. Imi imbolnavesc creierul si-mi omor visele lasand otrava sa-mi invadeze usor venele.

Mi-am rupt coarda de sustinere si acum ma arunc in gol. Sper sa pic atat de adanc incat sa ma contopesc cu focul ce-mi arde fiinta pana la os. Ma macin incet si nu vad decat farame de oase in jurul meu: alti oameni pe care i-am sfaramat la randul meu.

Viata asta nu e mereu corecta, dar lumea nu imbratiseaza moartea pentru ca ea ne izbeste de realitate. Ea ne aminteste ca aripile care le avem nu sunt permanente. Am tintit mai sus decat Icar si bineinteles nu aveam cum sa zbor deasupra soarelui. Inevitabil mi s-a topit ceara dintre pene. Mai reusesc sa vad doar nisipul in cadere libera. Ii zaresc particulele fine si astept impactul. Astept sa ma izbesc, astept ca totul sa devina furtuna, astept norii si ploile….

Mi-am facut bagajul si-am plecat de la adresa sperantei. N-a venit nici macar sa-si incaseze chiria. Mi-a transmis sa las visele sub pres sa le calce altii in picioare. Acum ce-mi ramane de facut?

Stii, Sade spunea ca pentru a atinge inima unei femei este important sa o chinui. Cat crud adevar. Sa fim seriosi! Ne plangem ca suferim, ca nu ne e bine, dar cine intoarce privirea spre trecut nu va reusi sa-si aminteasca doar momentele bune! Eu nu vreau doar momente bune! Si da pare stupid, dar imi doresc sa ma chinui, imi doresc lacrimi care sa-mi arda obrajii si zambete false pentru ca din asta sunt facuta.

Iti voi puncta cu lacrimi buzele alea uscate de vant, iti voi usca cu zambete umezeala palmelor si voi astepta sa-ti strivesc sufletul. Nu o voi face voluntar, dar voi calca apasat sa fiu sigura ca voi lasa gropi pe unde trec.

Ce mai vezi in urma noastra ? Regrete, amintiri care dor, urme vagi de zambete fortate si adevarate cratere ale durerii. Toate astea ti se intiparesc inevitabil intr-un jurnal ciuruit de lacrimi. Mai vezi ce scriu? Mai intelegi cum ma simt? Imi poti spune ce simt ?